Filipeni 3:13–14
„Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.”

Trecutul are o putere mare asupra noastră atunci când nu este adus înaintea lui Dumnezeu. Greșelile nerezolvate, regretele, vinovăția sau chiar succesele de odinioară pot deveni ancore care ne țin pe loc. Pavel nu spune că trecutul nu a existat, ci că refuză să-i mai dicteze direcția.

A „uita” trecutul nu înseamnă a șterge amintirile, ci a nu mai trăi sub autoritatea lor. Harul lui Dumnezeu ne permite să învățăm din ce a fost, fără a fi prizonierii a ceea ce a fost. Atunci când trecutul este predat lui Dumnezeu, el devine lecție, nu povară.

Finalul de an este un moment potrivit pentru a închide capitole. Nu pentru a nega realitatea, ci pentru a face loc unui nou început. Dumnezeu nu ne cheamă să alergăm privind înapoi, ci să mergem înainte cu ochii ațintiți spre Cristos.

Întrebări de reflecție:

• Ce din trecutul meu continuă să-mi influențeze prezentul într-un mod nesănătos?

• Ce trebuie să aduc înaintea lui Dumnezeu ca să pot merge mai departe liber?

• Cum ar arăta viața mea dacă aș trăi mai mult din har și mai puțin din regrete?