Galateni 6:10
„Așadar, cât avem vreme, să facem bine tuturor, mai ales fraților în credință.”

Dumnezeu ne cheamă să iubim pe toți oamenii — pe aproapele, pe dușman, pe prietenul necredincios… Însă Scriptura ne arată clar că există o prioritate sacră: frații în credință. Iubirea nu trebuie restrânsă la biserică, dar trebuie să înceapă din biserică.
Nu putem pretinde că îi iubim pe cei din afara familiei lui Dumnezeu dacă nu-i iubim în mod real, practic și constant pe cei din interiorul ei.

În ultima Sa rugăciune, Isus S-a rugat pentru unitatea ucenicilor. A vrut o comunitate care trăiește împreună, slujește împreună, își poartă poverile, se încurajează și se zidește reciproc.
Dar trăim într-o generație dominată de individualism, unde totul este despre „eu și Cristos”, și prea puțin despre „noi și Cristos”. Uităm că Isus nu este doar Mântuitorul meu personal, ci Mirele Bisericii, Capul Trupului, iar eu nu pot crește în El în afara acestui Trup.

Când neglijăm biserica, de fapt neglijăm propriul nostru suflet.
Când evităm slujirea fraților, ne amputăm chemarea.
Când nu ne implicăm, Trupul suferă — iar Hristos este nedescoperit lumii.

Dar atunci când iubești familia credinței — cu timp, cu resurse, cu energie, cu slujire sacrificială — tu împlinești dorința Lui Isus.

Suntem mădulare unii altora.
Avem daruri diferite, roluri diferite, dar o singură misiune: zidirea Trupului lui Hristos.

Acolo se vede maturitatea.
Acolo se vede dragostea adevărată.
Acolo se împlinește voia lui Dumnezeu.

Întrebări de provocare

1. Există cineva din familia credinței pe care l-am neglijat, ignorat sau evitat? Ce pas concret pot face astăzi spre restaurare?

2. Care este modul specific în care îmi pot folosi darurile pentru zidirea bisericii, nu doar pentru binele meu personal?

3. Cât de vizibilă este slujirea mea pentru frați? Este ea sacrificială sau doar oportunistă?

4. Mă rog constant pentru unitatea și maturitatea bisericii? Sau doar consum ceea ce biserica oferă?