Psalmul 103:2
„Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!”

Finalul de an este un test al memoriei noastre spirituale. În mod natural, ne amintim mai repede durerile decât binefacerile, mai ușor eșecurile decât harul. De aceea, psalmistul nu își lasă sufletul să conducă de unul singur, ci îi vorbește direct: nu uita. Recunoștința nu este o stare emoțională trecătoare, ci o alegere conștientă, o disciplină a inimii.

Când privim anul care se încheie, este posibil să vedem rugăciuni neîmplinite, planuri schimbate, momente de oboseală sau dezamăgire. Dar, dacă privim mai atent, descoperim și o altă realitate: Dumnezeu a fost prezent. Ne-a păzit, ne-a susținut, ne-a corectat și ne-a crescut. Poate nu a făcut tot ce ne-am dorit, dar a făcut tot ce a fost necesar.

Un suflet recunoscător nu neagă durerea, dar refuză să lase durerea să aibă ultimul cuvânt. Recunoștința ne așază din nou în adevăr: Dumnezeu a fost credincios. Și ceea ce a făcut El este mai important decât ceea ce ne-a lipsit nouă.

Ia-ți timp astăzi să privești în urmă cu ochii credinței. Enumeră binefacerile Lui, chiar și pe cele mici. Ele spun o poveste mare despre un Dumnezeu bun.

Întrebări de reflecție:

• Ce binefacere a lui Dumnezeu am tendința să o minimalizez sau să o uit?
• Cum s-ar schimba starea inimii mele dacă aș practica recunoștința zilnic?
• Pentru ce Îi pot mulțumi lui Dumnezeu chiar și în lucrurile dificile din acest an?