Iacov 1:26
„Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și ține în frâu limba, înșelându-și astfel inima, religia lui este inutilă.”

E ușor să te declari creștin, să pretinzi că Îl iubești pe Cristos și că ai o relație cu El. Însă identitatea noastră reală și profunzimea relației cu Cristos se văd în modul în care trăim — și mai ales în modul în care vorbim. Cuvintele ne dau de gol inima. Biblia spune că „din prisosul inimii vorbește gura”. Asta înseamnă că fiecare cuvânt pe care îl rostim este un rod al inimii noastre.

De aceea, nu cunoștința teologică este primul indicator al maturității noastre spirituale, ci felul în care ne folosim limba. Înfrânarea vorbirii este o roadă a Duhului Sfânt și trebuie să fie vizibilă în viața fiecărui copil al lui Dumnezeu.

Prin urmare, atunci când îți vine să critici, să murmuri, să judeci, să ataci, să denigrezi sau să bârfești, oprește-te. Înfrânează-ți limba pentru a-L onora pe Cristos. El vrea să-ți folosească gura ca să ridici, să mângâi, să încurajezi, să corectezi cu dragoste și să zidești — nu să rănești sau să distrugi.

Întrebări aplicative:

  • Îți înfrânezi tu limba în relațiile de familie, acolo unde te simți cel mai liber să spui tot ce-ți trece prin minte?

  • Îți înfrânezi tu limba în discuțiile cu prietenii sau „tai și spânzuri”?

  • Ești gata să-ți înfrânezi astăzi limba de la tot ce nu este vrednic de un copil al lui Dumnezeu?

Dacă Gândul de Azi ți-a fost de folos, te invităm să ne scrii prin formularul de mai jos cum anume te-a ajutat. Iar dacă există întrebări la care încă aștepți răspuns, ni le poți trimite tot prin acest formular, și vom găsi împreună răspunsurile în Scriptură.

0 + 1 = ?